Changes

Ma gandeam ca v-ati cam plictisit sa ne intalnim mereu in aceeasi locatie. Eu una chiar simteam nevoia sa mai vizitez si alte locuri. Si am ajuns undeva in mijlocul New York-ului – mai mult printr-o poza si o figura de stil – si am gasit acolo un loc fain-fain!

Ramane sa ne vedem in New  York pe aleea http://gabrieladan.com/

See you when you get there!

The wonder

Si azi a reaparut un prieten vechi de-al meu: Ry Cooder. Ry Cooder cu “Long Ride”. Splendida melodie. Singura care m-a facut sa dansez o noapte intreaga cu geamul deschis fara sa imi pese daca ma vede cineva sau daca ma prinde cineva. Singura melodie care m-a ridicat din pat doar ca sa dansez. Singura melodie care m-a facut sa rad. Pe melodia aceasta am fost plecata departe in imaginatia mea, fara pic de realitate in jur. Singura melodie care m-a facut deodata puternica si frumoasa si iubita. Melodia care imi ridica moralul si care ma face sa uit de lume. Ma face sa uit de mine si sa ma ingrop in fantezii si povesti pe care doar eu le stiu.

Si as pleca cu “long ride”. Si as mai dansa pe “long ride”. Si as mai invata pe “long ride”. Si as face tot ce pana atunci nu am avut chef sa fac pe “long ride”.  Imi trece oboseala si tristetea pe loc cand aud melodia aceasta. Si as manca chec cu afine pe “long ride”. Melodia care aduce soare in mine chiar si cand afara e furtuna. Si as bea un Cosmo pe “long ride” si as fugi in lume cu “long ride” fara sa imi pese de consecinte.

Ma indragostesc, din nou, pe “long ride” si rad, rad cu pofta pentru ca sunt fericita. Pot deveni un alt om cu “long ride”. Super woman care simte doar bucuria de a fi.

Ladies and gentleman…

Ry Cooder – Long Ride

Not Evil, just Evil

Buna dimineata…

Cafea aburinda, ciocolata neagra. Iarna.  Carte in stanga, comp in brate, imaginatia departe… Draga Mos Craciun a fost frumos de Craciun, am avut brad, am mancat cozonac, am stat la povesti pana tarziu si… am vazut putina zapada. Draga An Nou ai venit si nu cred ca era cineva pregatit sa vii. Retrospectiva pe an vechi nu am facut, de accea nu mi-am propus nimic nou pe anul acesta, doar “make a lot of money, then quit this crazy scene”.

Cateva ambitii secrete am, dar le-am avut des in ultima perioada, asa ca nu le-as putea numi “new year’s resolution”.

Cafea, eu… cafea? E Ice Coffee fierbinte. Ascult de nebuna “Eu, tu si restul lumii” – Guess Who. Poate in dimineata aceasta ar trebui sa ascult ceva mai dinamic, dar sunt libera si… nu am chef sa ma dau jos din pat. E innorat si nu ploua si nu ninge.

“Te mai arunci in trecut pentru relaxare?”, ma intreaba o voce, parca ar fi a mea, dar o aud de undeva departe. Raspund: “Da!” si zambesc. Mi-e dor sa ies si sa beau un Cosmo. Mi-e dor de povesti nemuritoare. Dar le voi avea. Nu schimb melodia, dar ma ridic din pat, zambesc si imi fac planuri pentru o zi, da, doar o zi buna.

*Sotron pe fulgi de zapada

Stii ceva? Eu nu mai vreau sa plec!

Nu mai vreau sa plec in Brasov. Nu mai vreau sa ma mut acolo. Acolo vreau doar sa evadez. Dar stii ceva? Nu mai vreau. Nu mai vreau sa ma intorc acasa, la mama, atunci cand e greu. Nu mai vreau sa fug in alt loc unde nu ma cunoaste nimeni. Nu mai vreau sa fiu pe dinafara. Nu mai vreau sa imi refuz lucruri. Nu mai vreau sa plec de acasa. Da! Acasa, cumva, candva am gasit un acasa (un sigur acasa, nu doar un acasa relativ). Nu mai vreau doar soare, pentru ca si ploaia e benefica.

Un mic amanunt m-a trezit la realitate. Un gand care m-a facut sa zambesc si sa plutesc pana in camera cealalta. Aveam mai demult doua furculite la fel, acum voi avea si doua farfurii.

Sunt acasa! Sunt fericita! Merita!

Mici obsesii raman: paharul de vin seara, dorinta de a da o tura prin oras cu bibiul sau de a zbura singura cateva zile, chec cu afine si inghetata de vanilie in fiecare vara.

* pe o frunza invizibila in drum spre India…

Eu nu mai cred…

Am citit si n-am mai scris, am fost dusa si acolo am ramas.

Sunt uimita. Pasii repezi cu care au trecut ultimele luni, evolutiile si involutiile in comportamentul meu. Minciunile din jur si naivitatea. Sunt oameni nebuni. Sunt oameni care nu stiu decat sa traiasca la extreme: ori cu tine, ori fara tine, cale de mijloc nu exista. Imi pare rau pentru astfel de persoane si mie nu imi pare rau des. Am stat si am privit naivitatea unui copilandru care incerca (cu pasiune) sa ma convinga ca lumea se poate schimba. Argumentul meu a fost: uita-te la mine!

Sunt amuzata. Lucrez cu oameni nebuni. Lucrezi cu nebunii diferite. Traiesc cu nebunii diferite. Fumez ca sa ma destind. Ma joc ca sa ma destind. Mi-am luat caine ca sa ma destind. Ies in oras ca sa am viata personala. Am uitat sa fiu nebuna. In schimb am devenit rea, afurisita, bitch cum ii place naivei sa ma numeasca. Nu vreau niciodata sa jignesc, cu toate ca asta imi iese. Imi cer scuze daca se intelege gresit, dar de multe ori nu imi pasa.

Scria cineva ca in oameni nu mai are incredere. Ha!  Pai daca nu avem incredere in oameni, in ce avem? Nu te mai bazezi pe anumite persoane, inteleg, dar automat le inlocuiesti. Faci curat in dulapior si ori stergi de praf bibelourile, ori cumperi altele noi. Bottom line e ca tot bibelouri vor fi, cu praf sau fara praf.

******************

23

2+3=5

3-2=1

23, 32, 2, 3, 3, 2…

23! Si la ora 10:54 am zambit pentru prima oara sincer. (4.09.09)

De afara vine miros de porumb fiert, in fata blocului cateva fetite stau pe patura, eu stau in oglinda. Oglinda-i mica si imi distorsioneaza imaginea. Nu mai incap. Mi-e cald, mi-e frig, nu ma bronzez. In oglinda stau invers. In oglinda e totul pe dos. In oglinda e ce ar fi putut sa fie si nu am vrut sa fie. In oglinda e prezentul. In oglinda nu e viitorul. Oglinda se mareste, ma lasa sa respir si apoi ma strange iar, si mai tare. S-a marit si in colt am vazut o umbra. E cosmarul meu din fiecare noapte.

Ma uitam la cateva fotografii de-ale unui prieten si ma gandeam ca lumea poate fi impartita in doua categorii (invingatoare amandoua): cei care sunt fotografiati si cei care fotografiaza. E cu doua taisuri, stiu. Motociclistul simte adrenalina si fotograful prinde apogeul motociclistului. Acesta din urma nu va putea niciodata aprecia valoarea unei fotografii bine facute, fiind perturbat de amintirea momentului in care adrenalina-i curgea cel mai tare prin vene. Fotograful nu va intelege niciodata de ce motociclistul nu apreciaza fotografia la adevarata ei valoare.

Tu ce ai vrea sa fii? Eu zic ca depinde de temeri… Nu ai curaj, nu te crezi capabil (aici am oscilat putin intre ce am scris si “esti incapabil” – dar nu judec eu) sa faci ce face motociclistul si crezi ca esti in stare sa “opresti clipa” intr-o fotografie… sau invers?

 

*fragmente din luna

 

Living life in movies

Nu de mult am vazut pentru a nu-stiu-cata-oara „Sex and the City” filmul. Azi m-am apucat de serial. Asta inseamna ca am stat in apartament. Care-i problema, deci. Ma prinde filmul asta, ma prind discutiile si subiectele abordate. Ma prinde ideea de a scrie la sfarsitul zilei, nu un jurnal, ci rezultatul unei cercetari. Doar in filme pot trai asa. In filme si in imaginatie. Adica Carrie Bradshaw, pe langa ca era foarte slaba si frumoasa (am observat asta ceea ce ma face automat, intr-un fel, „bolnava”) mai era si scriitoare. Ha! Scriitoate, auzi! Eu? Nucleul unei carti e, vorba aia, „miezu’”, dar nu si la mine. Toate povestile mele sunt incurcare, sunt real life, nu sunt research, ce sa mai… nu sunt demne de publicat. Un jurnalist cu impresii de scriitor.