Sanctuary

Stiti momentul in care cineva va tranteste cu fundul de pamanat si doare? Eu am obiceiul prost sa ma aduc singura pe pamant si ma cam doare locul in care ma tot lovesc. Aseara m-am adus pe pamant putin mai lin, ca un fluturas, ca o pana. (si NU, nu era roooooz!!!) De data asta nu m-am lovit si am realizat din nou ce fac intre peretii verzi si cum am reusit sa ma acomodez cu faptul ca daca inchid ochii se apropie si ei de mine. Inchidem cutiuta in care se ascunde fetita. Cutiuta a capatat de-a lungul timpului cateva crapaturi, prin care ies secrete mari. Imi aluneca si nu le mai pot tine. Prin crapaturi ies cuvinte, priviri, gesturi, vorbe fara sens, intamplari de mult ascunse, iese increderea mea pentru oameni, pe care am jurat sa o tin departe de ei pentru multa vreme.

Mi s-au inselat asteptarile si acum stau intre peretii verzi, in pijamale verzi si ma gandesc ca eu aici in cutiuta mea, sunt singura.  Astup cu cartofi dulci crapaturile si revin la  sanctuar. La fotoliul confortabil, in biblioteca imensa, cu muzica lenta in surdina cu nimeni care sa imi tulbure linistea. Culmea e ca si in visele mele cu biblioteca ma ascund de cineva. Fug mereu de cineva inapoi acolo unde este bine.

Si este un post care spune un mare adevar despre mine. O crapatura mare pe care eu am facut-o cu mana mea. Pentru cine? Pentru ce? Intrebari retorice. Ridic ochi in camera si e dezordine, dar e dezordinea mea. Ma uit in frigider, e gol, dar e din cauza mea si nu dau socoteala nimanui pentru asta. Loc in pat am, pentru ca din nou e doar al meu. Porky sta undeva ascuns sub patura pe la picioare, pentru ca stie ca nu are ce cauta mai sus in momentul asta. Nu ma astept sa inteleaga cineva, mai ales ca sunt inconjurata de atatea persoane care ma iubesc. Da, am o viata personala, nu e asa de complexa ca a voastra (dupa parerea voastra), dar eu mi-o las acasa cand vin la serviciu.

Nu e vorba ca nu vreau sa fac nimic in privinta asta, eu chiar am facut multe din punctul asta de vedere si chiar totul a fost foarte bine o perioada, dar acum… de prin mai s-a cam naruit. Nu conteaza ce simti in cazul acesta, pentru ca oricum si daca se vede tot asa/acolo ramai. Este un fel de a arunca vina, nu pe tine, nu pe mine, nu pe ceilalti, ci pe destin.. soarta (cum vreti voi, eu oricum nu cred in asta). Cred, in schimb, ca daca vrei ceva cu adevarat tot universul lucreaza ca sa primesti lucrul acela (evident incepand cu tine). Asa ca la o analiza scurta, daca vrei ceva cu adevarat fa naiba ceva sa ti se intample acel ceva. Eu deocamdata ma complac si las lucrurile sa alunece asa lin, ma mai loveste realitatea cateodata, care nu e totusi asa de cruda, ma ridic, ma scutur, rad ca iar am cazut singura din picioare si plec mai departe spre o alta cazatura. Braveheart, nu?

A! si nu vreau sa aud: „Ti-am zis eu!”

Anunțuri

Un gând despre „Sanctuary

  1. Gabiiiiiiiii. Si eu ma complac, si eu ma dau cu fundul de pamant singura (pentru ca ma simt mai bine cand o fac eu si nu altcineva), dar tu o spui de mii de ori mai bine! I support you my patriot! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s