Pensionaru’

Se plimbă singur prin casă, gârbovit, parcă puţin veşted savurând fiecare colţişor al ei. E mândru, doar e a lui. Strănută şi apoi se aude un „Oh! Doamne!”, abia şoptit. Continuă să studieze casa, acum puţin mai aplecat de umeri de zici că acel strănut l-a împovărat şi mai mult. Nu este cărunt, încă, dar firele albe îi dau târcoale. La spate se poate vedea un început de chelie. Anii de lucru şi-au pus amprenta pe tot corpul lui: tras la faţă, aplecat de umeri şi merge mereu cu capul în pământ, parcă se înclină în faţa naturii care l-a plăsmuit, în faţa pământului pe care l-a lucrat.

Strănută, din nou acel „Oh! Doamne!”, abia şoptit şi apoi un oftat prelung. Toată lumea îl strigă „Pensionaru’”, el le raspunde cu un mârâit, probabil o înjurătură. Nu îi place condiţia în care este pus şi consideră că viaţa nu este corectă cu el. Strănut! „Oh! Doamne”!

**********************************

Texte pline de praf…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s