Verde roșiatic

În fața ochilor mei se chinuia o furnicuță să urce un fir verde de iarbă. Îi tot aluneca un picioruș și când se dezechilibra își misca încet antenele. Părea un acrobat de circ care își repeta în mijlocul zilei numărul pentru seara cea mare. M-am tot gândit ce va face când va ajunge sus sau poate era doar o ambiție de-a ei. Între timp începusem să-mi simt corpul bucățică cu bucățică. Umerii mă ardeau și îmi simteam pielea foarte întinsă și uscată, gata-gata să crape la cea mai mică mișcare, ca pământul în locul unui râu secat. Spatele mă durea. Când am început să-mi mișc mâinile am simțit furnicături până în vârful degetelor de parcă m-ar fi pișcat o armată de musculițe deodată. Genunchii mă dureau și când am încercat să mă ridic păreau moi ca o cocă proaspăt frământată. Nu m-au ajutat cu nimic.

Am rămas întinsă o perioadă încercând să uit de corpul meu acum inutil. Îmi mișcam doar capul puțin câte puțin ca să văd în jurul meu lumina în care mă cufundam. Pămâtul părea că a luat foc, iar în departare căldura ardea tot ce-i stătea în cale. Mai zăream câte o furnică sau câte o albină care păreau pierdute în marea verde de foc. Margaretele, ușor aplecate, păreau că se închină soarelui divin și arsurii pe care o aruncă pe pământ. Iarba uscată stătea dreaptă și păzea regatul verde, parcă sfidând Împăratul Roșu al Cerului.

Am realizat că eu eram intrusul, Guliver al Țării Verzi a Piticilor și Furnicilor. Și nu mă puteam mișca, simțeam cum mi se lipeau ochii de parcă erau vrajiți de cel mai mare vraci al Țării Verzi. Buzele crăpate, gura uscată cereau apă. Mă contopeam cu pământul, deveneam una cu el și mă rugam pentru un strop de apă. Arșița devenea insuportabilă, pielea îmi luase foc, carnea mă durea și simțeam cum vântul s-a oprit și a oprit și timpul o data cu el, l-a învelit în jurul meu și mă facea să sufăr.

Cu o ureche afară din atimp, am auzit un zgomot puternic. S-a speriat și Soarele, Vântul a pornit și Timpul se mișca mai repede să recupereze vremea pierdută în jurul meu. Știam că mi s-a dat prea multă atenție și acum mintea îmi vâjâia, lucra febril la o scăpare. Mi-am planificat evadarea în cel mai mic amănunt: mă ridicam, îmi luam toate lucrurile pământești, culegeam o margaretă și pluteam mai departe în atimp. Planul era perfect… până la un strop. Un strop, perfect, ca o lacrimă mare direct pe umărul meu drept înroșit ca fierul pregătit pentru modelare. Am simțit acel strop până în măduva oaselor și m-am bucurat. Asta am cerut, apă. Am ridicat fața înspre cer și am primit acea binecuvântare a milostivului Cer. Am zambit. Eram una cu pământul, cu căldura lui, cu apa și cu cerul. Eram al patrulea element din natură: era apă, era pământ, era aer și eram eu.

Anunțuri

5 gânduri despre „Verde roșiatic

  1. Wow. Am „simtit” fiecare descriere pe care ai scris-o. Dar totusi, furnicuta a reusit pana la urma sa urce? 😀

  2. A sărit de pe firul acela de iarbă pe un băț uscat și apoi pe o margaretă și a început să cânte „I want to break free”. Vedeți voi, visul ei era să devină o stea printre toate furnicuțele din Regatul Verde. 😀 😛

  3. hmmm, ce fain ca poti vedea toate lucrurile astea si mai ales ca ne lasi si pe noi sa le vedem, sa fim si noi, oamenii care nu mai arunca priviri in stanga si in dreapta, acolo. Multumesc pentru clipa de magie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s