Cred ca in septembrie o sa ploua

Doua categorii de oameni au fost si vor ramane trecuti prin viata mea: cei care au ramas si cei care s-au exclus. Nu aratam cu degetul, nu azi, e o zi ploioasa de toamna in august si vrem sa profitam de ea.

Cele doua categorii sunt fascinante, mai ales ca de la inceput, pana la sfarsit se contopesc si sunt tare confuze. Cum se unduiesc, cum nu se unduiesc, raman mereu oamenii de care tragi pana cand le dai drumu’ si pana cand le spui in fata: paranoid much? Nu-ti vreau barbatul, nu-ti vreau locul de munca, nu-ti vreau banii, nu-ti vreau viata, vreau un om care sa nu-mi intoarca spatele. Dar de cate ori o sa-mi intorci tu spatele pana eu o sa ma invat minte? Asta e intrebarea.

Nu am mai vorbit de mult si am un prieten care – cu ochii sticlosi – mi-ar spune: „Zgubi… lasa-i sa moara.” Problema e ca si eu am ochii sticlosi si ma iau mereu in gura cu el. Superwoman care inca mai crede in oameni. Poate ca are dreptate, adica sigur are dreptate, dar cum sa intorci spatele cand vezi ca omu’ are clar nevoie de ajutor? Simplu: exact cum treci pe langa un cersetor si iti setezi mintea sa-l uite.

Asa ca dam peste a treia si a patra categorie de oameni: cersetorii si cei mare nu cersesc. Bineinteles ca cei care s-au exclus (si n-a durat mult, doar vreo 3 intoarceri de spate si adio) nu vor sa cunoasca ultimele doua categorii de oameni, dar ceea ce nu stiu ei e ca si ei intra in ultimele doua categorii. Am dat rand pe rand peste oameni care au cersit: locuri de munca, atentie, bani, etc. Dar sa ne concentram; locuri de munca, nu ca cersim, avem nevoie. Atentie, nu ca cersim, dar chiar cersim – si deodata hyperspace-ul nu mai e suficient si ajungem iar in 1930 cand filmele erau mute, telefoanele erau rare si petrecerile erau strasnice (fata in fata). Bani, aici nu cersim, credem ca ni se cuvin.

Lucrurile stau diferit cand ti se deschid orizonturile si ajungi sa fii imbatabil si sa vrei sa te excluzi pentru ca tu ai trecut deja prin suficiente, nu? E doar un cerc vicios. Ce vor prietenii, de fapt? Sa fie bine si sa nu aveti ce povesti? Nu. Niciodata. No offense, but it’s the truth.

Eu fac parte din categoria au ramas, se exclud si nu cersesc. Nici la biserica n-am fost si daca-mi spui ca nu vrei ajutorul meu nu sar sa ti-l acord. Si daca sar, nu uita niciodata ca ti-am fost prieten. Daca-mi spui ca nu vrei sa ma implic, nu o sa fac niciodata asta, nu-i treaba mea. Si atunci nu cersii ajutor. Cert este ca pe astia nu-i inteleg eu: „lasa-ma-n pace, dar de ce m-ai lasat in pace?” Dar nu din cauza lor o sa ploua in septembrie.

Old times sake

Ochi, tigari, masa rotunda, prajitura, Cola, foarfeca, colectie, 7, gunoi, Fanta, fum, titirez, gegete, noapte, nunta, Amy?, sail, fluffy, carnet de note, Guess, Jenga, sarut, liber, soapte, crini si negru, rasete,  povesti, whisky, ursuleti, gale, gale, gale…, dimineata, sambata, 8.50, Vama, mixuri, tzampi, vegeta, branza, cutit, seminte, saltea, rosu, wow, zx – tastatura, ciocolata, cafea, Gabi inca n-a venit, evaluari, supervizare, ochi mici si rosii, Zgubi?, centura de siguranta, Timisoara, botez, telefon, concediu, Anglia, butterflies?, 4.30,  cafea, un 10, sex, menta, titirez, mov, botosei, cheie, et.3 unde se intampla mereu tot, teste, grapefruit, lumina albastra, zambete, priviri, happiness?,  Homer Simpson, a doua cafea, nisip, sms, balme it on my ADD, ciocolata, junkistele intotdeauna… fac ce vor, cascat, mangaieri, fum, cald, buze, miroase a somn.

Doar doua zile…

Hello, Greece! 9.09.2011 – 21:34

Ziua 2

Prima trezire la 7:30. Telefonul nu a sunat, mai bine asa. A doua trezire la 9:30. Ma doare capul de la prea mult somn. Telefonul nu a sunat. Ne imbracam? Ea face o cafea – rece – nu beau. Vreau fistic dinala de aseara. Mai trece timpul, mai o poveste. Nu stiu cum am ajuns sa vorbim despre iarba. Acolo am constientizat ca vorbesc cu mama si-i demontez – sau incerc – toate prejudecatile despre… drogat. „Si ai ras mult?”, ma intreaba ea. Pe scurt: „m-a distrat rau cuvantul <<joly>> si am mancat cea mai buna ciocolata din viata mea”. Mi-e cald.

Dupa lectia de fumat, plecam inspre plaja. Acolo? Loc de plaja, ca eu vreau sa fac topless. Parolista, ce sa zic. Am ales, m-am dus in apa. Superba experienta, rece ca gheata pe degetele mele fierbinti. Verde si curata. Tot in jur se destrama. Un singur scop mai sta in picioare si se sprijina de nimic. Sa-mi fie bine. Ca sa-mi fie bine trebuie sa inot, sa fac pluta, sa nu ating jos, sa nu ma uit la telefon, sa nu ma gandesc la…, sa nu ma gandesc la munca, sa nu-mi planuiesc viitorul inainte sa se intample, sa nu vorbesc, sa rad mai mult, sa cochetez cu mine mai mult, sa ma uit in ochii cuiva mai des, sa nu ma mai gandesc la asta, sa mananc peste, sa beau frappe pe plaja si vin la cina. Si deja sunt undeva mai in larg, mi se pare ca sunt departe de continent si de tarm, se aude doar muzica de la terasa. Pun picioarele jos, nu ating nimic. Ma las mai jos, nu ating nimic – hai poate un peste. Ma las de tot, apa peste mine, ating nisipul. Bucuroasa ma imping in pozitie de inot si raman asa. Rasuflu greu. Oare m-am speriat sau am obosit? Ma uit la degete. Pe fiecare mana un inel. Unul nou si unul cu… substanta. Mintea mea face mainile sa se miste si inot catre locul in care ating jos si nu mor! Ma intorc si plutesc. Ma invart in cerc si ma relaxez. Semn de pamant fascinat de apa. Nu imi mai e teama ca pot sa mor inecata. Nu mai e cazul si ma arunc iar in larg. Ce-i asa fascinant? Nu stiu, poate doar un corp greu la suprafata, lipsa de aer cand n-ai pamant sub picioare, mintea concentrata doar sa miste sincron maini si picioare, ordonat, sa nu stropeasca, daca se poate. Motivatie? Mii de km distanta de voi. Va iubesc, dar… iarna. Glumesc.

Soarele arde si usuca pielea. Ramane sarea, bucati albe pe pielea pseudo-bronzata. Cafea cu gust de sare, apa si suc cu gust de sare. „With sugar and milk?” – zambet cu sare. Inchid ochii si ascult muzica. Ma inchipui curajoasa, ma inchipui vulnerabila – ma inchipui tot ce nu sunt. Tot o introspectie si asta. Nu-i ceas, nu-i stres. Doar niste bulgari galagiosi si vulgari langa noi. Au multe de povestit, am kilometrii de inotat, au mingi de batut. Fain de ei. Eu ma gandesc ce peste sa mai mananc la pranz. Calmar? Scoici? Am mancat calmar pe gratar cu garnitura specifica – cred. Exotic. Mirodenile si fructele de mare fac toata mancarea iesita din comun. As vrea si niste scoici, dar am una perfecta pe farfurie.

Ziua 3

Lumina orbitoare in camera. Cearsaful e alb si mi s-a incolacit in jurul taliei si intre picioare. E fierbinte, vreau sa scap, dar mi-e somn. A sunat telefonul, un strop de imaginatie in mesaj, dar niciunul nu lasa mai mult. Unul orgolios + unul orgolios = dead end.

In dimineata asta am chef de sex. N-am cu cine. Grea viata de turist in Grecia. Prea multa sare face frecarea mai grea. Cine stie. Ma intorc pe partea cealalta. Dau si eu drumul la putina imaginatie, dar Romania doarme. Ganduri peste ganduri, rochii verzi si companii intunecate, dar e timpul. Plaja si fructe. Cafea si limba engleza, incepe sa devina fascinant doar sa te gandesti la ce sortiment de peste vrei sa mananci azi sau cat de mult poti sa inoti fara sa pui picioarele jos. Si de ce m-as gandi la altceva? In ultimul an am renuntat la planuri, in afara celor de concediu, care au fost cele mai multe. Recunosc ca m-am tinut de ele si chiar le-am respectat. Ultimul an = go with the flow – beautiful. Oare de ce m-as stresa acum? Sa mearga, sa fie bine, sa trecem peste hopuri, sa fiu dreapta, sa am coloana cand altii n-au. Bun! Dar chiar mai oboseste omu’! Si atunci? Dragostea dispare sau se aplifica? Retoric. E foarte greu sa te detasezi, dar cu exercitiu merge. Nu trebuie sa-ti dau eu curajul sa faci ceva, nu trebuie sa ma lupt eu. N-am refuzat niciodata o provocare si nu o refuz nici pe asta, dar… dar… mi-ai deschis ochii. Sunt frumoasa, sunt puternica, pot sa am tot ce vreau eu – dovada ultimul an. Da! Doua zile la mare cu nisip fin si soare, cu sutien si fara m-au facut sa realizez ca nu vreau sa ma hazardez. Chiar daca am planuite urmatoarele doua iesiri din tara nu inseamna ca ma planuita toata viata. Acum habar n-am ce o sa se intample maine. Provocarea este, o accept, dar nu plec singura pe varful muntelui fara echipament.

Umbra, ca murim aici de cald, va rog. Nu ai tupeu sa te uiti la mine cand ma intrebi daca vreau zahar. Nu ai! Ti-am zis eu. Pestele spada a fost, si supa de peste. Dupa care le-am dat jos cu apa sarata. Imi place muzica de la terasa asta. Chill out de pe vremea cand mai ascultam si eu asa ceva. Degetele de la picioare se misca pe ritmuri, mana scrie cu roz pe un caiet grecesc si este unu’ in departare care se tot uita la mine. Sunt singura de pe plaja care scrie. Restul toti citesc, se joaca table, carti, au grija de copii, fac plaja, beau cafea. Eu scriu si el e singurul care stie. Ce secret avem noi? Eu scriu jurnal, el isi inchipuie ca va fi o carte? Eu scriu jurnal, el stie ca-i jurnal? Eu scriu jurnal, el crede ca descriu marea sau poate muntele? Oricum avem un secret. Am un secret cu un strain pe care nu l-as recunoaste dintr-o mie. Secretele astea-s bune. Mi-am mai pus din priviri sufletul pe tava si mi-a fost bine. Nenea? Sa stii ca-mi scriam zbuciumul actual, nimic mai mult. M-am contopit cu marea, mi-a fost frica de pesti, nu am atins jos, dupa care am venit pe plaja sa scriu.

Insula asta are farmecul ei. In primul rand e o insula, ceea ce-mi da un sentiment de claustrofobie. Apa peste tot, plaja pe alocuri, munte in spate. Ma plimb seara de seara pe langa calea de acces pe insula, sa stiu ca nu dispare. Inot zilnic din ce in ce mai mult si ma gandesc in ce directie as inota si cat as rezista daca as fi in mijlocul pustietatii? Am si strategie: inot cat pot, apoi plutesc ca sa ma relaxez, dupa care inot iar si tot asa. Stiu ca as muri repede, dar asta nu ma opreste sa ma antrenez in fiecare zi. La intrebarea „Ce ai lua cu tine pe o insula pustie?” as raspunde „APA!” Paranoia sau nu, din trei lucruri unul ar fi „apa”.

Am fost azi in vizita. Am vazut un amfiteatru mare, partial reconditionat de niste francezi, partial demolat tot de ei, Aici am asistat la cea mai frumoasa declaratie de dragoste, ever. Original, as spune eu, dar cunoscatorii pot spune altceva. Cam asa sta treaba: cuplu simpatic din Ungaria, sau cel putin vorbitori de limba maghiara, ajunge sa faca poze in amfiteatru. In plus de asta incearca sa vada daca acustica e asa buna precum se zvoneste. Tipul ramane pe scena si fata urca pe trepte sus de tot. Practic, in soapta se intreaba reciproc daca se aude ce vorbesc. Incet-incet aud si eu, care sunt aproape sus in amfiteatru – ma uit la soare si ascult. El intreaba „ma auzi?”. Ea raspunde: „da, dar sufla vantul si nu inteleg tot”. El: „te iubesc, ma auzi?” Ea pe jumatate serioasa, pe jumatate razand: „Am inteles eu bine? Chiar asta ai spus?” El repeta, ea rade si-i raspunde ca se aude bine. Apoi fac schimb de locuri si jocul continua. Foarte frumos si interesant acest moment si sunt convinsa ca va ramane mult si bine marcant. Cel putin pentru mine asa va fi: amfiteatrul din Thassos cu declaratia de dragoste.

 

No sex or more sex?

Ce ne intereseaza mai mult la 20 de ani este sexul. Un subiect foarte important atat in teorie, cat si in practica. Cand sexualitatea sta pe garduri, sexul nu mai este un subiect tabu. Acum se discuta de sex, se intra in miezul problemei, se dezbate, se despica firul in patru. Seara, la un joc de remi, ziua la serviciu in pauza, noaptea in baruri, toata lumea vorbeste despre sex.

Sexul lipsa, sexul mult, sexul lung, sexul scurt, sexul ziua/noaptea, sexul cu prezervativ sau fara, sexul transformat in dragoste, sexul dupa un cui, sexul dupa un vin rosu, sexul in picioare, sexul tare, sexul din filme care nu pusca niciodata cu realitatea.

Toate generatile vorbesc despre asta. Daca la 17 ani sexul este un cuvant care te face sa te rosesti, te lasa gravida si se aplica prin scari de bloc, la 25 de ani lucrurile stau altfel. Sexul te detine si nu prea merge fara. Toata lumea vrea sex indiferent ce zice. Am vorbit cu multe fete in relatii si intre relatii si nu mi-a venit sa cred ce am auzit. De la “sexul nu este important” pana la “daca nu facem sex sigur ceva nu-i in regula”.

Da, am auzit si “sexul nu este important”. Mintea mi-a ramas setata se aceasta afirmatie, dar urechile captau cu interes ce a urmat. Am incercat sa nu mimez nimic, dar cred ca m-au tradat ochii. “Nu cred ca sexul mai este asa important, cum era acum cativa ani. Cred ca o relatie se face cu mai mult decat sex”. Cred ca aici am dat din cap ca da si am tacut. Deja in minte mi se formau multe intrebari, dar cea mai importanta ramane: de ce ai afirma asta? Cuplul respectiv are o vechime respectabila de 7 ani, cu ceva intreruperi pe ici pe colo, dar se pare ca vor sa fie impreuna neaparat, in ciuda faptului ca “sexul nu este important”? Da, e o intrebare care duce la un raspuns, pe care nu cred ca e inca timpul sa-l dau.

Si apoi am vorbit cu lumea si am intrebat si eu de ce ai spune asa ceva vreodata sau de ce ai spune asa ceva unor prieteni. Nu stiu din ce motive, dar reactile au fost negative. Toata lumea s-a mirat si mi-au spus ca nu ar spune niciodata asa ceva. Ca sa dezbatem si de ce ar putea cineva sa spuna asta am inceput sa ne gandim la faptul ca posibil acel cuplu nu mai face sex sau cel putin nu mai face sex asa de des si/sau pasional. Culmea e ca s-ar putea sa fie vorba pana la urma de felul omului. Cupluri de 5 ani (vechime) fac sex ca la inceput, daca nu in fiecare zi, atunci de vreo 4-5 ori pe saptamana si asta in saptamanile proaste si cupluri de 5 ani care au cel putin o pauza de 1 an si care inca supravietuiesc.

Dar cum sa te complaci intr-o relatie in care nu mai faci sex – asa des – pentru ca nu mai este important? Am experimentat si eu astfel de relatii fara sex si am in continuare astfel de relatii, li se spune prietenii. Poate judec prea aspru sau poate ca nu, intrebarea mea pentru voi: “este sexul important” (intr-o relatie)?

Not a title…

S-a mai incheiat un an…? Cine simte ca s-a sfarsit ceva si ca incepe ceva nou sa ridice mana. Dar pana una alta hai sa nu ne mai amagim. Nu am incheiat nimic si nu vom incepe nimic. Nu mi-am terminat treaba si am intrat in concediu, linistita. Daca este sa ne luam dupa superstitii nu voi incepe anul bine pentru ca am „restante” de pe anul care tocmai a trecut.

Stiti si voi din filme, new year’s resolution. Well bullshit! Mi-am propus sa fac economii ca sa pot pleca la vara in concediu si poate sa-mi cumpar ceva mai scump. De ce? Ca sa cumpar in primul rand si apoi ca sa imi indeplinesc alt „new year resolution”: mai mult sport: yoga, fitness… whatever. Daca nu ma insel si anul trecut mi-am propus aceleasi lucruri. Si tot ce s-a intamplat a fost sa „cumpar”.

Mi-am dat seama, azi, ca-mi place sa cumpar. Dar ca spre deosebire de alti oameni din preajma mea ma cumpatez. Problema este cand trebuie sa ma cumpatez… mai mult. Probabil defect din copilarie, cunoscut sub numele de rasfat.

Mos Craciun, tare concept. Dar vine. Toata lumea cumpara si cumpara, mancare si dulciuri si nimicuri… Am impodobit un brad si am petrecut mai mult timp impreuna decat de obicei. Altii s-au certat urat de tot de Craciun, poate prea stresati ca aceasta sarbatoare sa fie perfecta. Termenul perfect este subiectiv, stiti, sa fie ca in copilarie. Cand nu mai stai cu mama de 6 ani nu are cum sa mai fie Craciunul ca in copilarie.

Ah, urarile de Craciun. Eu iti zic Craciun Fericit, tu te simti obligat sa-mi zici inapoi. Sincer… nu ma intereseaza. Nu vreau sa fac asta, dar o fac din… respect fata de familie (ca ei asa privesc aceste lucruri) si din cauza societatii. Dar prefer sa nu ma stie nimeni pentru ca asa stiu ca ori nu contez eu, ori nu conteaza o urare de nimic. M-am gandit la tine, dar nu ma gandeam ca un mesaj sau un telefon dupa atata amar de timp iti va incalzi sufletul. Daca am tacut atat amar de timp, chiar vrei sa stii ceva de mine acum?

You are evil, mister Grinch! Ce imi doresc eu cel mai tare este ca anul viitor sa nu treaca asa de repede, pentru ca simt ca nu am facut nimic in 2010, ci am stat pe loc si am vazut cum trece anul pe langa mine.

„Iti doresc ce imi doresti tu mie si sa ti se intample tie.”

Z.

Prevad o Romanie cocosata!

Si acum daca o sa se taie din salarii si din pensii cine o sa mai faca facultatea? Cati din acei cine vor fi la „cu taxa” si cati la „fara taxa”? Toate se scumpesc, te mai tine mama si tata la facultate?

Sunt curioasa… pana acum prin facultate se perindau de la copii de bani gata, pana la cei mai studiosi indivizi pe care i-am cunoscut pana acum. Saptamana trecuta se perindau multe pitzi trase la indigo si nu mai intelegeam nimic. Ori s-a schimbat moda in asa fel incat eu nu mai am ce cauta printre ei, ori chiar nu era niciun om cat de cat om normal printre ei.

Taxele la facultate si master sunt exorbitante (punctul meu de vedere). Daca pana acum era greu de intretinut un copil la facultate, de acum inainte – cu salarii scazute si taxe marite – va fi si mai greu.

Cine se va mai plimba pe holurile facultatii? Cati vor reusi sa se mai intretina? Doar cei ambitiosi! Cati vor mai aprecia efortul de a fi tinut in facultate de parinti? 3-4-5 ani de rate, pentru o scoala, merita? Si mai ales se vor da examene de inscriere la facultate – indiferent de facultate? Vor intra la buget cei care merita cu adevarat sau cei cu pile? Se vor rari locurile de la buget?

Cine ne va mai plati facultatea, profesorii, mita? Cum se pun cele mai mari intrebari acum, pe timp greu de criza: oare cum o sa pot sa-mi mai tin copilul la facultate daca mi se taie 25% din salariu? sau cum indraznesc mie indivizii aia sa-mi taie 25% din salariul de profesor universitar? sau oare mi se va desfiinta catedra o data cu cei 25% din salariu?