Crini si negru

4 dimineata. Sunt treaza de la 3, am stat si m-am uitat in gol. Si mi-am ignorat inima si am ascultat ceea ce noaptea avea sa-mi ofere. Nu era liniste, dar era racoare. Din departare se auzeau zgomote de masini grabite si de masini la plimbare. Ceea ce facea peisajul audio sa fie complet era fosnetul frunzelor de langa fereastra.  Lumina multa pentru ora 4 dimineata. Imi canta in ureche  The Cat Emipire – The lost song (live). Am avut un impuls sa deschid calculatorul. Dar tehnologia nu avea ce cauta acolo. Si cu trafic si lumini am plecat in viitor: se facea ca eram pe un delusor nu departe de oras, poate chiar in oras cu A. si cu M. Si era seara, tin sa mentionez ca era o seara racoroasa. Stateam pe marginea prapastiei si jos la picioarele noastre se intindea orasul. Eram pe scaune de pescuit, infofolite pentru ca oboseala de peste zi se simtea pana la oase si tantarii cred ca isi pusesera in gand sa se imbete din sangele nostru in acea noapte.

Era o priveliste frumoasa, multe luminite si traficul se auzea exact ca noaptea trecuta. Scaunele  nu erau cele mai comode, dar eram proptite in ele si ne placea. In mana aveam un pahar de plastic cu un continut rosu. Vin rosu pentru ca se mai incheie o etapa din viata noastra si incepe… ghici ce? viata! Momente in care nu spuneam nimic se corelau cu momente de ras sincer si de discutii aprinse despre trecut. Cum sa nu ramai agatat cel putin cu o maneca in trecut cand totul a fost asa frumos?

Dar toata lumea ridica paharul pentru ceva dupa ce depaseste un moment de rascruce. Si am ciocnit pentru ceea ce nu va mai fi. Scartaitul paharelor de plastic zgarie aerul si probabil schimba undeva in lume viitorul altcuiva.

Looking forward to…

Not cooking anymore

Si o perioada te blochezi. Te gandesti sa nu mai scrii niciodata. Nu iti mai citesti prietenii si nici fostii prieteni si nici fratii si nici mama. Nu mai crezi in ce au ei de spus. Te gandesti serios sa-ti faci cont pe twitter (ca doar asta e la moda acum).

Not Evil, just Evil

Buna dimineata…

Cafea aburinda, ciocolata neagra. Iarna.  Carte in stanga, comp in brate, imaginatia departe… Draga Mos Craciun a fost frumos de Craciun, am avut brad, am mancat cozonac, am stat la povesti pana tarziu si… am vazut putina zapada. Draga An Nou ai venit si nu cred ca era cineva pregatit sa vii. Retrospectiva pe an vechi nu am facut, de accea nu mi-am propus nimic nou pe anul acesta, doar „make a lot of money, then quit this crazy scene”.

Cateva ambitii secrete am, dar le-am avut des in ultima perioada, asa ca nu le-as putea numi „new year’s resolution”.

Cafea, eu… cafea? E Ice Coffee fierbinte. Ascult de nebuna „Eu, tu si restul lumii” – Guess Who. Poate in dimineata aceasta ar trebui sa ascult ceva mai dinamic, dar sunt libera si… nu am chef sa ma dau jos din pat. E innorat si nu ploua si nu ninge.

„Te mai arunci in trecut pentru relaxare?”, ma intreaba o voce, parca ar fi a mea, dar o aud de undeva departe. Raspund: „Da!” si zambesc. Mi-e dor sa ies si sa beau un Cosmo. Mi-e dor de povesti nemuritoare. Dar le voi avea. Nu schimb melodia, dar ma ridic din pat, zambesc si imi fac planuri pentru o zi, da, doar o zi buna. 🙂

*Sotron pe fulgi de zapada

Stii ceva? Eu nu mai vreau sa plec!

🙂 Nu mai vreau sa plec in Brasov. Nu mai vreau sa ma mut acolo. Acolo vreau doar sa evadez. Dar stii ceva? Nu mai vreau. Nu mai vreau sa ma intorc acasa, la mama, atunci cand e greu. Nu mai vreau sa fug in alt loc unde nu ma cunoaste nimeni. Nu mai vreau sa fiu pe dinafara. Nu mai vreau sa imi refuz lucruri. Nu mai vreau sa plec de acasa. Da! Acasa, cumva, candva am gasit un acasa (un sigur acasa, nu doar un acasa relativ). Nu mai vreau doar soare, pentru ca si ploaia e benefica.

Un mic amanunt m-a trezit la realitate. Un gand care m-a facut sa zambesc si sa plutesc pana in camera cealalta. Aveam mai demult doua furculite la fel, acum voi avea si doua farfurii.

Sunt acasa! Sunt fericita! Merita!

Mici obsesii raman: paharul de vin seara, dorinta de a da o tura prin oras cu bibiul sau de a zbura singura cateva zile, chec cu afine si inghetata de vanilie in fiecare vara.

* pe o frunza invizibila in drum spre India…

Eu nu mai cred…

Am citit si n-am mai scris, am fost dusa si acolo am ramas.

Sunt uimita. Pasii repezi cu care au trecut ultimele luni, evolutiile si involutiile in comportamentul meu. Minciunile din jur si naivitatea. Sunt oameni nebuni. Sunt oameni care nu stiu decat sa traiasca la extreme: ori cu tine, ori fara tine, cale de mijloc nu exista. Imi pare rau pentru astfel de persoane si mie nu imi pare rau des. Am stat si am privit naivitatea unui copilandru care incerca (cu pasiune) sa ma convinga ca lumea se poate schimba. Argumentul meu a fost: uita-te la mine!

Sunt amuzata. Lucrez cu oameni nebuni. Lucrezi cu nebunii diferite. Traiesc cu nebunii diferite. Fumez ca sa ma destind. Ma joc ca sa ma destind. Mi-am luat caine ca sa ma destind. Ies in oras ca sa am viata personala. Am uitat sa fiu nebuna. In schimb am devenit rea, afurisita, bitch cum ii place naivei sa ma numeasca. Nu vreau niciodata sa jignesc, cu toate ca asta imi iese. Imi cer scuze daca se intelege gresit, dar de multe ori nu imi pasa.

Scria cineva ca in oameni nu mai are incredere. Ha!  Pai daca nu avem incredere in oameni, in ce avem? Nu te mai bazezi pe anumite persoane, inteleg, dar automat le inlocuiesti. Faci curat in dulapior si ori stergi de praf bibelourile, ori cumperi altele noi. Bottom line e ca tot bibelouri vor fi, cu praf sau fara praf.

******************

23

2+3=5

3-2=1

23, 32, 2, 3, 3, 2…

23! Si la ora 10:54 am zambit pentru prima oara sincer. (4.09.09)

De afara vine miros de porumb fiert, in fata blocului cateva fetite stau pe patura, eu stau in oglinda. Oglinda-i mica si imi distorsioneaza imaginea. Nu mai incap. Mi-e cald, mi-e frig, nu ma bronzez. In oglinda stau invers. In oglinda e totul pe dos. In oglinda e ce ar fi putut sa fie si nu am vrut sa fie. In oglinda e prezentul. In oglinda nu e viitorul. Oglinda se mareste, ma lasa sa respir si apoi ma strange iar, si mai tare. S-a marit si in colt am vazut o umbra. E cosmarul meu din fiecare noapte.

Ma uitam la cateva fotografii de-ale unui prieten si ma gandeam ca lumea poate fi impartita in doua categorii (invingatoare amandoua): cei care sunt fotografiati si cei care fotografiaza. E cu doua taisuri, stiu. Motociclistul simte adrenalina si fotograful prinde apogeul motociclistului. Acesta din urma nu va putea niciodata aprecia valoarea unei fotografii bine facute, fiind perturbat de amintirea momentului in care adrenalina-i curgea cel mai tare prin vene. Fotograful nu va intelege niciodata de ce motociclistul nu apreciaza fotografia la adevarata ei valoare.

Tu ce ai vrea sa fii? Eu zic ca depinde de temeri… Nu ai curaj, nu te crezi capabil (aici am oscilat putin intre ce am scris si „esti incapabil” – dar nu judec eu) sa faci ce face motociclistul si crezi ca esti in stare sa „opresti clipa” intr-o fotografie… sau invers?

 

*fragmente din luna

 

A innebunit lupu’… aaa lumea!

Nu am mai auzit de mult muzica la radio. Ce aud? Zgomot. Cum era? „Muzica nu zgomot?” Nu, nu… Cum era mah, sloganul ProFM pe vremuri? Si se dadea muzica la radio. Ascultam muzica veche si de calitate, nu zdranganeala. Si mai era si Gheorghe in apogeul carierei cu „13-14” fantastic. Da! Mi-a placut mult ProFM. Mergeam la mare si mie nu imi trebuia Radio Vacanta, imi trebuia ProFM. Nu am ce sa spun, mai sunt cateva posturi de radio care se mai tin de vechea traditie. Doar ca, doar ca, doar ca… uita aceleasi melodii pe repet o noapte intreaga sau fiecare dimineata incepe cu aproximativ acelasi playlist.

Aleg cu greu un post care sa imi placa si prefer sa-mi ascult propria selectie. De ce comentez? Pentru ca e cam enervant sa-ti faci singur playlistul in fiecare zi. Asa si de ce comentez? Pentru ca se presupune ca oamenii de calitate din radio aleg muzica si o aleg bine si mai primesc si bani pentru asta.

Cand inca era Nico la Radio imi dadea Creata link-ul sa ascult muzica.

Nu mi-am dat seama (pentru ca nu sunt o ascultatoare de radio inraita) care lume s-a stricat? MC-ii sau „facatorii” de „muzica” din zilele noastre. Ce-i cu tentativa dezastruoasa de… nici nu stiu cum i spune la genul ala de muzica? Cum sa mergi la Eurovizion cu „Balcan Girls”? Hahahaha! Ne-am stricat de tot. Pana si noi aveam muzica de calitate si inca mai avem, dar ori e veche ori e ascunsa.

Ahaa! „Asculta-ti muzicaaa si n-asculta de nimeni!” Asa era sloganul! Geezas! Lumea se schimba si eu cum imbatranesc ma transform in… skinny bitch ?